vineri, 19 noiembrie 2010
Doar ce m-am despărtit de minunatele Alice Năstase și Simona Catrina. A fost mai multă lume dar eu le-am văzut doar pe ele cu ochii sufletului larg deschiși. Ultima romantică incurabilă, Alice Năstase, ne-a provocat să vorbim despre ce credeți voi ? Binențeles iubire ! Ce altceva respiră, trăiește, gândește, împărtășește ea !
Pe femeile acestea două chiar le plac, una cu inima la vedere, cealaltă cu inima învelită în cea mai fină mătase făurită vreodată. Sunt fețele uneia și aceiași monede. Mintea și sufletul. Sunt atât de femei, atât de normale și de naturale, de firești încât restul e tăcere. Vreau și eu un strop de Alice și un strop de Simonă să mă simt binecuvântată. Tenacitatea uneia în a căuta iubirea și luciditatea celeilalte de-a da iubirii numai ce-i al iubirii nu se găsește pe toate cărările sufletului de femeie. Majoritatea rătăcim sau orbecăim până obosim să ne mai dorim ce căutam de fapt. Ar trebui să se bată monedă cu chipul acestor două femei. Și atunci am fi mai împăcate și mai fericite cu iubirile noastre din ce în ce mai mari pentru copiii noștri și din ce în ce mai mici pentru bărbații noștri. Și mai liniștite pentru că e valabilă și reciproca !
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Lista mea de bloguri
-
-
How to Start a Successful Blog: A 12-Step Guide for Beginners - Starting your own blog has never been easier. In this post, we'll cover the step-by-step process on how you can start a blog today, and why you should.Acum 17 ore
-
BBOTHEAPP: O senzație globală în timp record - BBOTHEAPP, creația a doi antreprenori italieni vizionari, Domenico Perri și Joshua Castellano, a cucerit lumea, acumulând milioane de utilizatori într-un...Acum o săptămână
-
Revoluția, mâncarea chinezească și Anul Nou care va fi - Dacă vreau să-mi fac copiii să mă asculte uluiți, ca atunci când le citeam la culcare povestiri cu final atât de neașteptat, că le sărea somnul, mă întorc ...Acum 5 săptămâni
-
-
Lumea nu e făcută pentru oameni singuri. - Stau singur în curte acum. Am făcut focul într-o sărăcie de vatră deschisă și ard niște crengi din corcodușul pe care l-am toaletat cu Ciprian în primăva...Acum un an
-
Tovărășelule, - Vremile celea de pehlivan abia aburcat la vârsta când aveam dispensă să-mi iau singur o bere, acele vremi când nu eram temător că vine mâine și se scad, el...Acum un an
-
-
Prăjitură cu portocale, ca în copilărie - Nu trebuie să fie Crăciunul, ca să ne bucurăm de portocale. Dar parfumul lor neaduce liniște la chakre oricând. Prăjitura asta are gust de copilărie și de ...Acum 2 ani
-
Barbatul in Tango – teaser – prima parte - In asteptarea procesarii materialului video, Lucia si cu mine ne-am hotarat sa facem cunoscut mai intai materialul pe care am lucrat, urmand ca in arti...Acum 4 ani
-
Ce (mai) zice USR (de centru-dreapta) despre educație - Că zice din nou. Și zice așa: ”Vrem să transformăm și sistemul de sănătate și sistemul de educație, dintr-unul centrat pe politruci, într-unul centrat pe c...Acum 5 ani
-
Sfaturi pentru o vacanta reusita alaturi de partener - Exista cateva sfaturi de care orice cuplu ar trebui sa tina cont pentru a-si face vacanta mult mai frumoasa. O vacanta romantica este ceva important pentru...Acum 5 ani
-
Valea Electronicii - *Valea Electronicii* Impulsul de a scrie s-a diminuat consistent în ultimii ani. Probabil că o să recuperez pofta asta într-un viitor mai mult sau mai p...Acum 5 ani
-
-
Procesul etapei versus procesul maimutelor - Catalin Tolontan, cunonscut initial prin participarea la emisiunea “Procesul Etapei” unde colabora la numararea cornerelor, a devenit celebru prin exagerar...Acum 7 ani
-
Daca eu am cancer in stadiul trei si inca lupt, lasati smiorcaiala! - Sunt un om pozitiv (folosesc un termen la moda). De aceea, cand medicul mi-a spus, politicos si metalic, „Ai cancer de san in stadiul trei”, am ranjit ca ...Acum 8 ani
-
Kunci Gitar Selimut Tetangga Dari Revblik - *Kunci Gitar Selimut Tetangga* – Lagu ini merupakan lagu dari Revpublik yang sangat terkenal sekali bagi anda yang suka dengan lagu ini tunggu apalagi sil...Acum 9 ani
-
Doi prieteni. doi dintre prieteni ! - Doi prieteni, Nicolae si Spiridon.Amandoi iubindu-L pe Dumnezeu , sfintindu-se! Doi sfinti, Sfantul Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei Sfantul Spirid...Acum 10 ani
-
Shanghai Tang Fall 2014 campaign - Shanghai Tang debuts a striking campaign to showcase its latest Fall 2014 collections in the modern glamour of New York City. Reflecting the urban sens...Acum 10 ani
-
Scene de strada , scene de viata - Si iata ca , dupa o perioada in care am oscilat intre portrete, moda, mise en scene, m-am intors la dragostea dintai- fotografia de strada. Orasul ...Acum 10 ani
-
Foaia albă - Peste un capitol care s-a-ncheiat, începi să dai paginile. La început, prin fila fină, se deslușește, încă, scrisul. Te uiți la el și știi ce scrie acolo....Acum 11 ani
-
LONDRA - LONDRA -dacă nu ați vizitat-o până acum, e timpul să dați o fugă până acolo. Dacă deja ați făcut cunoștiță cu ea, nu-i așa că ați vrea să o revedeți?- ...Acum 11 ani
-
Fosta-i nu nevasta - *N-am fost niciodata nevasta ..... ceruta. * *My life always sucked. Suna mai bine decat romaneste .....*Acum 11 ani
-
Floricele pe campii…asta fac mai nou, copii! - Nu, nu m-a calcat trenul, nu m-am otravit din greseala cu cerneala din calimara, n-am baut apa gainilor si nici nu m-am mutat macar pe alta planeta. Sunt v...Acum 12 ani
-
-
-
PRIN VIATA - Cu zambetul pe buze,asa mi-am dorit mereu sa fiu.Rad sanatos de prietenii mei care-si chinuiesc viata uneori cu nimicuri.Nu-mi plac oamenii morocanosi,ve...Acum 14 ani
-
F de la Fruct (sau de la Femeie) - Mananc o piersica. E neverosimil de frumoasa (cred ca au fost bagate in ea tot felul de substante) si e atat de zemoasa incat imi curge pe degete. N-o bag...Acum 15 ani
-
-
-
-
-
-
-
-