Am atatea sa va spun dar n-am sa vi le spun chiar pe toate, sa n-avem vorbe la proces, da ?
Cu ce sa incep ?
Aleg deschiderea jocurilor olimpice de iarna. Ce spectacol, ce desfasurare de forte, cata originalitate !
Mi-e ciuda pe mine ca nu am indemanarea de-a transpune in cuvinte tot ceea ce ma impresioneaza cu adevarat. Incerc sa va explic ce-am simtit cand am auzit despre accidentul georgianului de la antrenamentul de sanie. Primul gand care mi-a trecut prin cap a fost ca muntele si-a cerut tributul sau, apoi m-am gandit cum de virajul cel mai periculos din traseu era cel cu numarul treisprezece si cum se face ca totul trebuie sa aiba un pret nedrept de mare cateodata ? Vreau pretul corect ! Asa imi vine sa strig uneori, cu inconstienta aroganta ce-i drept ! Cine m-oi crede sa cer asa ceva si mai ales cui ?
Viata merge mai departe cu speranta ca cele sasesprezece zile de pasiune si vis nu vor fi in zadar, ca milioane de oameni vor admira fericiti, de aproape sau din orice colt al lumii acest spectacol al daruirii si talentului, al determinarii si curajului. Sa ne bucuram de el !
La ultimul etaj al unei cladiri inalte am ascultat cea mai frumoasa muzica din ultima vreme. Exista oameni obisnuiti dar daruiti de Dumnezeu cu calitati exceptionale, cu niste voci de ingeri, care nu ajung sa fie "vedete". Ador acesti oameni minunati si le multumesc ca exista si ne umplu sufletul cu frumusetea lor.
Intamplator am gasit filmul care imi place cel mai mult dintre toate pana acum. Se numeste "Fostul logodnic". Adorabil. Savuros. Realist. Ma bucur enorm ca l-am vazut. Erau sanse mici sa-l vad vreodata pentru ca nu prea urmaresc postul respectiv. Ironia sortii, filmul este o comedie. Cand am verificat ultima data mie nu imi placeau comediile. Cine sa ma mai inteleaga ? Daca nici eu nu reusesc mereu, atunci cine ?
As mai avea cateva de spus dar trebuie sa ma pregatesc. E Lasatul secului !
Sa fiti iubiti !
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Lista mea de bloguri
-
-
Importanta auditului SEO - Importanta auditului SEO Auditul SEO este ca un control medical pentru site-ul tau. La fel cum un doctor identifica problemele de sanatate si prescrie tr...Acum 4 zile
-
Seasonal Color Palettes and Style Tips to Refresh Your Website for the Holidays - Embrace the festive season by refreshing your website with vibrant color palettes and themes.Acum 4 zile
-
-
20 de ani de tango in Romania - But who is really counting? Legenda spune ca primul curs de tango argentinian din Romania a fost in septembrie 2004. Intr-o duminica. Pe strada Covaci...Acum 5 săptămâni
-
Marina Krilovici, păstrătoarea nobilă a tainelor… - Am trăit împreună cu Marina Krilovici sute de momente memorabile, din care am crescut amândouă. Am scris pentru ea și împreună cu ea o carte, „Marina, Mari...Acum 5 luni
-
Lumea nu e făcută pentru oameni singuri. - Stau singur în curte acum. Am făcut focul într-o sărăcie de vatră deschisă și ard niște crengi din corcodușul pe care l-am toaletat cu Ciprian în primăva...Acum 11 luni
-
Tovărășelule, - Vremile celea de pehlivan abia aburcat la vârsta când aveam dispensă să-mi iau singur o bere, acele vremi când nu eram temător că vine mâine și se scad, el...Acum un an
-
-
Prăjitură cu portocale, ca în copilărie - Nu trebuie să fie Crăciunul, ca să ne bucurăm de portocale. Dar parfumul lor neaduce liniște la chakre oricând. Prăjitura asta are gust de copilărie și de ...Acum un an
-
Soap2day – Watch HD Movies Online for Free on SOAP2DAY - Advantages Of Online Motion Picture Streaming On Soap2day Complying with the most recent pattern of seeing motion pictures at home and saving yourself from...Acum 2 ani
-
Doamna Duțescu - Este 8 30. A murit doamna Duțescu, sună anunțul sec, oricine ți l-ar comunica. Mă uit buimac la telefon și încep conversația. Ar trebui să curgă amintir...Acum 2 ani
-
-
Ce (mai) zice USR (de centru-dreapta) despre educație - Că zice din nou. Și zice așa: ”Vrem să transformăm și sistemul de sănătate și sistemul de educație, dintr-unul centrat pe politruci, într-unul centrat pe c...Acum 4 ani
-
Procesul etapei versus procesul maimutelor - Catalin Tolontan, cunonscut initial prin participarea la emisiunea “Procesul Etapei” unde colabora la numararea cornerelor, a devenit celebru prin exagerar...Acum 7 ani
-
Daca eu am cancer in stadiul trei si inca lupt, lasati smiorcaiala! - Sunt un om pozitiv (folosesc un termen la moda). De aceea, cand medicul mi-a spus, politicos si metalic, „Ai cancer de san in stadiul trei”, am ranjit ca ...Acum 8 ani
-
Kunci Gitar Berartinya Dirimu Noah Band - *Kunci Gitar Berartinya Dirimu Noah Band*– Ini adalah *Lirik lagu* yang di populerkan lagunya oleh Noah Band yang sudah malang melintang di dunia permusika...Acum 9 ani
-
Doi prieteni. doi dintre prieteni ! - Doi prieteni, Nicolae si Spiridon.Amandoi iubindu-L pe Dumnezeu , sfintindu-se! Doi sfinti, Sfantul Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei Sfantul Spirido...Acum 9 ani
-
Shanghai Tang Fall 2014 campaign - Shanghai Tang debuts a striking campaign to showcase its latest Fall 2014 collections in the modern glamour of New York City. Reflecting the urban sens...Acum 10 ani
-
Scene de strada , scene de viata - Si iata ca , dupa o perioada in care am oscilat intre portrete, moda, mise en scene, m-am intors la dragostea dintai- fotografia de strada. Orasul ...Acum 10 ani
-
Foaia albă - Peste un capitol care s-a-ncheiat, începi să dai paginile. La început, prin fila fină, se deslușește, încă, scrisul. Te uiți la el și știi ce scrie acolo....Acum 10 ani
-
LONDRA - LONDRA -dacă nu ați vizitat-o până acum, e timpul să dați o fugă până acolo. Dacă deja ați făcut cunoștiță cu ea, nu-i așa că ați vrea să o revedeți?- ...Acum 10 ani
-
Fosta-i nu nevasta - *N-am fost niciodata nevasta ..... ceruta. * *My life always sucked. Suna mai bine decat romaneste .....*Acum 10 ani
-
Floricele pe campii…asta fac mai nou, copii! - Nu, nu m-a calcat trenul, nu m-am otravit din greseala cu cerneala din calimara, n-am baut apa gainilor si nici nu m-am mutat macar pe alta planeta. Sunt v...Acum 11 ani
-
-
-
PRIN VIATA - Cu zambetul pe buze,asa mi-am dorit mereu sa fiu.Rad sanatos de prietenii mei care-si chinuiesc viata uneori cu nimicuri.Nu-mi plac oamenii morocanosi,ve...Acum 14 ani
-
F de la Fruct (sau de la Femeie) - Mananc o piersica. E neverosimil de frumoasa (cred ca au fost bagate in ea tot felul de substante) si e atat de zemoasa incat imi curge pe degete. N-o bag...Acum 15 ani
-
-
-
-
-
-
-
-
Păi nu aţi spus tot!
RăspundețiȘtergereSau partea adversă nu are dreptul la cuvânt?:)
So, prietena Dvs a rezolvat problema aia de la Universitate?
Nu găsiţi, pe undeva, şi O mie de miliarde de dolari, că şi eu vreau să-l văd...Era tot aşa, cu un tip logodit care s-a căsătorit...
Am sunat doua dintre ele dar dupa ce le-am intrebat ce mai fac mi-a fost jena sa le spun adevaratul motiv pt care le-am cautat. N-a fost sa fie.
RăspundețiȘtergereDaca voi gasi filmul, anunt.
A rulat prin 1987...la noi
RăspundețiȘtergere