duminică, 28 februarie 2010

MĂRȚIȘOARE

                                              Nici nu mai pot să mă bucur de mărțișoare, măcar. Șefa mea directă, adică fiica mea a reușit să-mi elimine și ultima tresărire de bucurie în fața vreunui mărțișor. Timp de o săptămănă m-a amenințat zilnic cu operațiunea mărțișorul. Sub teroarea instalată prematur a trebuit să mă supun indicațiilor șefei de a cerceta oferta de piață cu maximă seriozitate. Cine mai crede că gestul conteaza, n-a cunoscut-o pe șefa noastră. Binențeles că nu se poate orice, oricum, oricând ! Cum ar fi posibilă o asemenea impolitețe să oferi doamnei de engleză același fel de mărțișor cu cel al doamnei de desen ? Ar fi impardonabil. Nici măcar de culori diferite nu se acceptă.
Nu vrea să știe nimeni cât de lungă e lista de doamne, domnișoare (care se deosebesc fundamental de doamne, prin faptul că trebuie ales ceva trendy pentru dânsele, daaa...) colege, prietene, bff, verișoare, fine și finuțe și lista continuă pană când nervii se vor atrofia și voi cădea lată sau lungă, totuna. Am încercat anemic să intervin și eu cu o remarcă referitoare la flori. A urmat ceva de genul : binențeles că trebuiesc și flori, nu numai flori. Am omis să-mi cer scuze pentru sugestia inoportună și chiar deplasată față de axa mărțișor-floare-urmează cadou.
Singura consolare vine din partea băiatului, care duce ce-i dă mama fără să comenteze nimic. O exista și în materie de mărțișoare o lege a compensației. Care mai și funcționează pe deasupra.
Deci să concluzionez, nu mai pot cu mărțișoarele ! Pot numai cu flori ! Multe flori ! Doar flori dacă s-ar putea ! Ce păcat că nu se poate, am auzit o voce suavă din spate. Am oprit la stop. Și mă gândesc că primăvara e frumoasă și cât am așteptat-o ! Și-a venit ! Nu ? Las' că trece și ea ...
Ar mai rămâne să mă trezesc cu cineva spunându-mi : nu vrei să te duci în oraș să-ți cauți un mărțișor așa cum îți place ție ?

joi, 25 februarie 2010

BOB

                                                              Cel mai rapid și cel mai bărbătesc traseu de bob din LUME a găzduit azi a doua manșe a fetelor. Nemțoaicele au avut un accident urât dar din fericire fără urmări grave. Nu au pierdut decât podiumul. Puteau să-și piardă viața.
Canada a luat aurul si argintul. SUA bronzul.
Doua fete cu veleități de rezerve au format echipa de aur a Canadei 1. Una a fost frânar în ediția precedentă a jocurilor iar cealaltă a fost înlocuită în ultimul moment, fapt de neconceput pentru ea, în acele momente.
Atunci a fost cumplit pentru amândouă. Acum scriu legenda.

                      Una din patinatoare a evoluat cu brio după ce mama sa murise cu două zile în urmă. Cam ce putea fi în sufletul său și cum a reușit să se țină pe picioare, nimeni nu va știi vreodată ...

                       Campioana olimpică L.Vonn a căzut și în slalomul uriaș după căzătura din proba precedentă. Era neagră de furie în fața propriei neputințe. Mama ei privea împietrită. Ce se mai poate spune. Pentru nimic în lume n-aș fi vrut să fiu în locul ei, în acele momente. Cred ca urăște ceața din toți rărunchi.

Combinata nordică începe cu săriturile ce au punctul de construcție la 140 m pe o umiditate de 100 %. Dar Icarii moderni n-au nicio tresărire. Cu câta nonșalanță privesc de pe bara de start ! Mai bate și vântul destul de tare. Nimeni nu s-a retras în ciuda condițiilor vitrege.

Inițial am vrut sa scriu doar despre bob, așa cam vreo ora, să mă satur, dar m-a furat peisajul gândurilor și-a ieșit altceva. Mai bine, cred ... Iar mă suspectau copiii că sunt maniacă.
Doamne, ce bine că jocurile se desfășoara în direct când e noapte la noi. Altfel nu se mai înțelegea nimeni cu mine peste zi.
Nici nu vreau să mă gândesc că se termină în curând ...

marți, 23 februarie 2010

CONFIRMARE

                                                                       Mi-am luat detectorul la su'braț mânată de o zgândăreală în scop lucrativ ce nu-mi dădea pace." Instinctul meu de fată mare nu mă-nșeală " aproape niciodată, motiv pentru care se impunea o verificare tehnică anuală a flerului din dotare.

Deoarece Murphy nu-și aroga dreptul ce i se cuvine asupra orelor lucrate peste program, nimeni nu se  sesizează din oficiu că face muncă nenormată. L-aș concedia pe motiv de uzurpare a lui modus vivendi însuși. Dar fără domiciliul stabil scapă de fiecare dată în hătișul hârțoagelor numai ca să-mi facă mie zile memorabile. Ar fi singurul motiv pentru care nu l-aș ignora pe omniprezentul domn.

Ca orice revelație care se respectă, și a mea m-a lovit drept în frunte năucindu-mă cu evidența sa.
Pe modelul enervează-mă, jenează-mă dar și ridiculizează-mă văd destule scenarii mai mult sau mai puțin abstracte. După ce-mi fac o primă idee generală asupra subiectului o supun propriului test antispam. Test care nici măcar nu pot să-mi amintesc dacă mi-a dat vreodată eroare. Puteți să mă credeți pe cuvânt pentru că n-aveți ce pierde.

Pentru ultimul scenariu ce m-a intrigat, rezultatul testului antispam a fost pozitiv.
Fătărnicia se regăsea într-o cantitate peste limita admisă, chiar în fruntea listei de bucate. Nu-mi place ce mănânc dar ce să fac dacă în blogroll-ul meu este a doua dintre preferințele mele ? Nu se poate să nu fii auzit chestia asta vreodata ! Sau una din derivatele ei !

Încă o confirmare de primire
Cred că nu prea înțelege cineva, ceva, chiar dacă nu e nicio filozofie. Știe toata lumea, doar aici scriu pentru mine, în primul rând și e suficient să-nțeleg eu. Ca noi toți, dealtfel. Nimic nou sub soare.

Și am înțeles.
Mai greu decât ar fi trebuit deoarece proba evidenței era vizibilă cu ochiul liber dacă nu lăsai bunul gust relaxat...
S-ar putea să-mi ies din mână dacă nu exersez suficient.
Chiar și flerul trebuie întreținut la sală.

luni, 22 februarie 2010

ÎN GURA BLOGULUI pamflet




                                                      
După un ocol prin blogosferă nu-ți mai revii cu una cu două. Se înghionteau unii cu alții de ziceai c-a băgat marfă la unități. Cât vedeai cu ochii, peste tot era ceva bun, bun care place mult de tot ! Trebuia să zic undeva mai devreme, muicăăăă a dat strechea în noi, clar ! Nu e din lipsă de calciu, cred că e lipsă de primăvară în case, în oase !  Bine, pa :

Gura blogului adevăr grăiește și chiar dacă nu se consultă gura cu tastatura ziceam că eram în gura blogului de la scara blocului.

Mircescu se pare că a fost dibuit de un diabetic închipuit dar nu se confirmă faptul că micuțul ar fi fost și abuzat din dragoste.

La colțul străzii apare calul mândru care n-avea nicio vină că era frumos și alerga-n galop și cu coama-n vânt și conștient de frumusețea lui. Păi cum să nu enerveze trecătorii mai puțin familiarizați cu așa ceva ?

Merg la vale, să mă plimb și eu ca  tot omul. Ce să vezi, ce să vezi ? În prispa casei la nenea cu mere s-au luat la harța tanti doctorița și cu tanti farmacista. Una zicea că ea e o finuța și că cealaltă trebuie să se mute la ea la farmacie. Cred ca amândoua o invidiau pe tanti de la alimentara că avea mere de la nenea.    Și nu vroia să dea pe datorie și nici cu rețeta compensată.

Prin alte părți ale locului am întâlnit și niște neni deștepți în capu' lor rău de tot, da răi, nu așa !  Am plecat repede să nu mă vadă că-s pe-acolo că mi-o luam. Nervi de primăvară aveau.

Am mângâiat urechile moi și aurii ale unui cuțu frumos și am luat-o agale spre locuri mai calde și mai omenoase unde m-au întâmpinat  cu un zâmbet inspirat de o inimă bună, niște zeițe. Dar nu din cele de bronz care stau nemișcate ca să facă ciorile ce vor pe ele.

Chiar dacă plouă pe la unii oameni, ei nu erau plouați. Asta m-a mirat puțin dar am plecat mai departe.

Și dusă am fost. M-aș fi dat cu sania da' n-aveam zăpadă. Pe câmp era aglomerație prea mare și n-am putut să fac față.

M-am întors cu spatele.

Și-am primit un șut în dos.

Acum aștept pasu'nainte.

Mai aștept puțin și plec. 

Plec din Romania că mi-a mâncat tot timpul banii.

De-ntreținere.

VA URMA în reluare sau deloc

sâmbătă, 20 februarie 2010

SOARE

                      


                                      De cand n-am mai avut o zi asa frumoasa ? Cine mai stie exact, sa spuna ? Nu ma supar ... Eu prind greu si uit repede asa ca n-am motive de suparare, doar de fericire, azi, ca-i soare !

vineri, 19 februarie 2010

BRÂNCUȘI

                                                  
                           
                       Astăzi s-a născut Brâncuși.

                     "La multe eternități, meștere !"

FASCINATA

                          
                            Nimic nu ma linisteste mai eficient decat sportul. Mai putin practicat si foarte mult vizionat. Daca as putea m-as uita non stop. Norocul meu consta in faptul ca subiectul e practic inepuizabil. Selectez ce ma fascineaza si de aici culeg momentele speciale, fractiuni de secunda ce decid rezultatele finale.
De la start la finish se scrie o intreaga istorie pe parcursul careia personajele dau tot ce au mai bun din ele. Toti, fara exceptie, pleaca cu speranta in suflet ca poate sansa e de partea lor. Dar parcursul, in orice disciplina, e plin de surprize si provocari carora unii le fac fata cu bine, altii mai putin bine, ca si in viata de altfel.
La coborarea fetelor, anul acesta, au fost multe cazaturi. Unele chiar urate. N-o sa va spun cine a castigat si cine a cazut, ca asta gasiti peste tot. Pe mine ma intereseaza sa inteleg cum de se-ntampla sa cazi, totusi, cand esti la acest nivel de performanta?
Nu te gandesti decat sa setezi timpul tau ca fiind cel mai bun, indiferent cum. Si aici apar problemele, cred eu. Nu exista secunda asemanatoare cu a altei concurente. Inaltimea, greutatea, tehnica ta sunt unice.
 In momentul in care nu mai reusesti sa tii situatia sub control, realizezi ca esti doar un om chiar daca toti ceilalti te privesc ca pe un zeu si te strivesc fara sa vrea cu asteptarile lor. Asteptari la care te ridici sau nu. Frumusetea consta in felul in care incerci sa o faci.
Unii au clacat imediat dupa start. Altii chiar inaintea liniei de sosire. Nu pot fii toti pe primul loc, nu-i asa ? Dar si cand reusesti sa ajungi acolo in ciuda faptului ca-ti simti muschii explodand sau nu-i mai simti deloc deoarece ai trecut peste pragul suportabilitatii, cum trebuie sa fie ? Foarte putini, stiu.
Cum te educi si cum te antrenezi sa ajungi acolo e alta poveste. Poveste prea putin spusa deoarece e prea intens traita de protagonistii ei.
 Daca n-ar fi prea ocupati cu performanta, tare as vrea sa-mi spuna, de exemplu, un biatlonist care a concurat azi la pursuit, prin ce minune a reusit sa-si regleze respiratia.
Bine, mi-ar spune ca tine de tehnica. Care tehnica, gandesc, nu e de la masina ci tot de la omul, sportivul care trebuie sa-si regleze pulsul in cateva secunde, dupa kilometri buni de alergat pe traseu.
Ajungi in poligon cu inima pulsandu-ti in urechi si constient ca din lipsa oxigenului nu se iriga creierul la   parametri normali si acuratetea scade. Arunci betele simultan cu cel de langa tine si intri in pozitie de tragere. Respiri si incarci dupa care intri in apnee si tintesti. Intre cartuse trebuie sa ai cel mult doua secunde. Sunt cinci tinte. Faci zero daca lovesti toate cinci consecutiv.
Daca nu, ai tur de penalizare pentru fiecare ratare. Patru sedinte de tragere in cei 12,5 km de traseu.
Simplu, nu ?
Pentru unii.
Nici chiar pentru toti cei care participa.
Pentru mine, foarte greu de inteles, imposibi de incercat, macar.
Nu sunt maniaca. Sunt doar fascinata.
As concura cu succes la aruncarea cu privirea. Aici m-as incumeta.
La cea "din gura nu ma-ntrece nimeni" pic.
Eu nici data in care ne gasim n-o am pe cea care trebuie !

joi, 18 februarie 2010

MAMA LILIANEI



                                   Mac-ul meu arata tot marti. Cat de bine ar fi fost sa fie tot ieri ! Din pacate e miercuri, o miercuri grea care ma apasa cu rautate pe umeri, pe spate, pe suflet. E frig si ploaia e cruda si nepasatoare cu noi.
Ma izbeste durerea adanca si palida de pe chipul unei prietene vechi. Ne stim de douazeci si doi de ani de pe vremea cand ii filmam fetita la gradinita, de pe vremea cand mama ei facea cele mai delicioase torturi si ea isi termina stagiul in psihiatrie. Astazi, fetita ei este studenta la medicina, ea un medic specialist apreciat si mama ei cea pedanta a plecat cu aceeasi eleganta cu care a trait, la cei drepti. Au fost zile cand ginerele sau, in marea lui bunatate si frumusete sufleteasca a intors-o din drum. Si n-a facut-o dintr-o deformatie profesionala tipica, cum am fi indreptatiti sa credem. El chiar a ingrijit-o !
Ea chiar ne indragea ! Am simtit asta de fiecare data cand aveam ocazia sa ne intalnim. Ne primea cu drag si noi simteam asta. Azi am vazut-o pentru ultima data pe mama prietenei mele si doare... totusi... n-as fi crezut ca asa...
Acum va trebui sa apara data reala. Nu prea avem incotro. E joi. E alta zi deja.

marți, 16 februarie 2010

FUNNY

               Noaptea lumea nu mai doarme. Era ora doua si ceva iar pe blogosfera era activitate, nu gluma. Eu eram cu Leonard Cohen, altcineva, nu dau nume, persoana importanta, dezlega misterul lui rosu si negru.
Nici n-apucam sa citesc intr-o parte ca aparea cineva cu o postare noua in alta.
Mie si mai multora ne place lucrul vechi si bine facut ce aminteste de vremuri bune si demult inlocuite cu Lindab. Altcuiva credeam ca-i place shaorma. Dar m-am uitat mai bine si nu era ceva de mancat, era de ascultat.
Am mai rasfoit cateva bloguri, mai un comment, mai o muzica, a mai trecut o noapte peste noi.
Dimineata aveam doua nedumeriri. Una era legata de ora afisata, cealalta de shaorma.
Ora si data erau la fel. Gresite. Asteptau o postare noua sa-si revina.
Cat despre cealalta, mai era cineva care crezuse acelasi lucru ca si mine.
Very funny !

ALELUIA

              Dintre toate melodiile pamantului, ce credeti ca au ales pentru spectacolul de deschidere al JO  ?

Aleluia lui Leonard Cohen in interpretarea unei soliste al carui nume nu-l cunosc.

Stiu doar ca era in picioarele goale si purta cu dezinvoltura un costum alb cu sacou barbatesc !

Mi-am amintit acum, pe la doua din noapte, deci e deja marti 16 februarie.

Stie cineva de ce laptop-ul meu imi arata, publicat de Ema la 16:13 si in partea de sus e tot luni 15 februarie 2010  ?

Cred ca trebuie sa adorm la loc mai bine.... dar sus de tot, in colt, arata 2:09
Jur ca nu visez.

luni, 15 februarie 2010

VANCOUVER

                          Aurul de la combinata nordica, trambulina normala, va pleca in Franta, la gatul unui ofiter de politie de douazecisitrei de ani. Faptul ca si-a auzit familia incurajandu-l pe portiunea de catarare i-a dat aripi, spunea J. Lamy Chappuis. Ce poate fi mai minunat !

Doar ninsoarea deasa si grea concura pe picior de egalitate cu olimpicii.

Biatlonul 10 km sprint castigat de un tanar soldat francez, Vincent Joy. Genial in poligon, cu cinci din cinci, de sprint ce sa mai vorbim..!

Germanul Felix Loch este cel mai tanar campion olimpic din istoria probei de sanie. Proba cea mai scurta, dealtfel. Chiar daca s-a coborat startul  dupa decesul gruzinului, viteza pe portiunea liniara a fost de aproape o suta cincizeci de km/h.

Cuvintele sunt de prisos.

PLOUA

                S-au deschis toate zagazurile cerului deodata. Ploua ca si cand ar fi ultima ploaie de pe pamant. E si frig. Bate si vantul. Sa nu scoti un caine afara, macar !
Mi-e frig.

duminică, 14 februarie 2010

FRUMOASA ZI TOTUSI !

           Am atatea sa va spun dar n-am sa vi le spun chiar pe toate, sa n-avem vorbe la proces, da ?
Cu ce sa incep ?
Aleg deschiderea jocurilor olimpice de iarna. Ce spectacol, ce desfasurare de forte, cata originalitate !
Mi-e ciuda pe mine ca nu am indemanarea de-a transpune in cuvinte tot ceea ce ma impresioneaza cu adevarat. Incerc sa va explic ce-am simtit cand am auzit despre accidentul georgianului de la antrenamentul de sanie. Primul gand care mi-a trecut prin cap a fost ca muntele si-a cerut tributul sau, apoi m-am gandit cum de virajul cel mai periculos din traseu era cel cu numarul treisprezece si cum se face ca totul trebuie sa aiba un pret nedrept de mare cateodata ? Vreau pretul corect ! Asa imi vine sa strig uneori, cu inconstienta aroganta ce-i drept ! Cine m-oi crede sa cer asa ceva si mai ales cui ?
Viata merge mai departe cu speranta ca cele sasesprezece zile de pasiune si vis nu vor fi in zadar, ca milioane de oameni vor admira fericiti, de aproape sau din orice colt al lumii acest spectacol al daruirii si talentului, al determinarii si curajului. Sa ne bucuram de el !

La ultimul etaj al unei cladiri inalte am ascultat cea mai frumoasa muzica din ultima vreme. Exista oameni obisnuiti dar daruiti de Dumnezeu cu calitati exceptionale, cu niste voci de ingeri, care nu ajung sa fie "vedete". Ador acesti oameni minunati si le multumesc ca exista si ne umplu sufletul cu frumusetea lor.

Intamplator am gasit filmul care imi place cel mai mult dintre toate pana acum. Se numeste "Fostul logodnic". Adorabil. Savuros. Realist. Ma bucur enorm ca l-am vazut. Erau sanse mici sa-l vad vreodata pentru ca nu prea urmaresc postul respectiv. Ironia sortii, filmul este o comedie. Cand am verificat ultima data mie nu imi placeau comediile. Cine sa ma mai inteleaga ? Daca nici eu nu reusesc mereu, atunci cine ?

As mai avea cateva de spus dar trebuie sa ma pregatesc. E Lasatul secului !

Sa fiti iubiti !

vineri, 12 februarie 2010

FAC GRESELI DAR MA TRATEZ

In postarea de ieri mi-am prins urechile cand am trantit usa-n fuga. Noroc cu omuldelamunte ca mi-a pus piedica si m-am corectat caci ramaneam asa necorectata si gresit updatata.
Daca vede si gafa asta, chiar ma umplu de respect.
Cand am chef sa ma imbrac lejer, asa fac. Cand n-am chef sa ma iau prea in serios, n-o fac. Dar cand am chef sa scriu ceva usurel, casual, trebuie sa ma gandesc de doua ori inainte caci omuldelamunte vegheaza si jeneaza. Cand esti prins cu greseala in sac ai doua variante (atentie Ema, ca stai prost cu variantele) ori corectezi, ori corectezi !
Asa cum hormonul bate neuronul si omuldelamunte a batut-o pe emadelamare iar ea se resimte.
Pentru un greselnic tratamentul este de durata si fara rezultat garantat 100 %
Ce bafta trebuie sa ai sa te prinda cu greseala-n sac tocmai omuldelamunte, hai recunoaste, mi-am zis in sinea mea.
Ma jenez si semnez.
emadelamare

Apropos, la mare e o ceata deasa, deasa de nu mai cunoastem drumul catre casa... si culmea, ma grabesc maxim.

joi, 11 februarie 2010

HUNTER


Dupa isteria ugg chiar ma-ntrebam what next ?
Daca nu stiti nimic despre ugg inseamna ca va aflati intr-una din situatiile urmatoare :
nu aveti copii adolescenti in dotare,
nu va intereseaza trendurile,
nu va intereaza (punct)

Incadrandu-ma in prima situatie, variata afirmativa insa, sunt nevoita sa-mi updatez cunostintele in materie de cerinte care tin de buna crestere, educare si indrumare a minorului (a se citi odorului) din ograda proprie si automat personala.

Acestea fiind spuse, va aduc la cunostinta ca ultima strigare in dosarul in cauza poarta denumirea generica de HUNTER - i

Si aceasta numai si numai pentru ca vremurile o cer. Imperios.

Sub umbrela codului galben s-a instalat o noua guvernare.

Guvernarea de balta.A nu se confunda cu cea de Balta Alba, va rog !

Solutia de criza a guvernarii de balta ? HUNTER. Atat.

miercuri, 10 februarie 2010

SURPRINZATOR



De cand ma stiu privesc fascinata marii sportivi, marii campioni, oameni in fata carora m-as inclina cu tot respectul cuvenit. Am discipline sportive preferate si sportivi care ma impresioneaza in mod deosebit insa fotbalul nu se numara printre preferintele mele. Ce vreti, nimeni nu-i perfect !

Totusi in urma vizionarii unui documentar despre viata unui sportiv mi-am dat seama cat de usor cadem in pacatul de-a categorisi oamenii dupa apartenenta, fie ea si sportiva.
Ca surpriza sa-mi fie completa era vorba, culmea, despre un fost mare fotbalist. Ma si gandeam prin ce ironie a sortii am ajuns sa ma uit la un fotbalist, oare cu ce-am gresit ?
Pot sa va spun si cu ce. M-am dedulcit cu o portie nesimtita de prejudecata.

Dupa retragerea sa din viata sportiva, una de succes dealtfel, fotbalistul se regaseste pe sine in teatru. Prestatiile sale actoricesti nu le-am vizionat dar faptul ca regizori consacrati au avut incredere sa-l distribuie in spectacolele lor din actuala stagiunea pariziana mi se pare nemaipomenit.

Pe masura ce imaginile mi se derulau in fata ochilor crestea in mine sentimentul de jena. O jena imensa, coplesitoare, de nedescris. Cum a putut sa-mi treaca prin cap ca acest om nu merita atentia mea deoarece este un fotbalist ? Cum am putut sa pun semnul egal intre fotbalist si ignorant, incult sau alte tampenii pe care mi-e si rusine sa le mai enumar acum.
Lovituta de gratie am primit-o admirandu-i catalogul de fotografii din seria homme-less.
Simt nevoia sa-mi cer scuze omului care se numeste ERIC CANTONA.

marți, 9 februarie 2010

MARTI, TREI CEASURI !


Trei ceasuri rele mi-ar
fi luat sa scot masina din zapada,teoretic.
Practic,ramane acolo unde e cuminte si invelita de culcare iar eu voi petrece trei ceasuri bune
cu o prietena, la un ceai cu rom si prajiturele cu nuca. Nu vor lipsi nici merele coapte si
insiropate cu taifas, o mirodenie balcanica, ce face deliciul zilelor de februarie, marti.

luni, 8 februarie 2010

SMS LUNI DIMINEATA

"Datorita conditiilor nefavorabile de vreme si trafic nu ne vedem astazi la gimnastica medicala ! Pe data viitoare stabilita ! dr. ...
Inutil sa-i spun ca eu pot sa ma vad cu dansa pentru ca eu am facut programarea pt toata saptamana in asa fel incat sa pot sa ma vad cu dansa.
Inutil sa ma enervez, l-am citit inca o data, dupa care m-a bufnit rasul la gandul ca as putea sa-l forwardez si  sa-l trimit celor cu care trebuie sa ma vad astazi si maine si poimaine si in vecii vecilor pana cand natura se va indura de noi cei care nu ne-am nascut in locul potrivit. Nu mai pot cu isteria generata de vreme si cum ne-a surprins iarna pe noi.
Inutil sa ma lamentez, doar turbez cand ma gandesc ca ninge si prin alte parti, nu ? Ninge, normal ca ninge, ca doar e iarna si iarna, ghiciti ce ? Ninge ! Dar prin alte parti totul e normal. Zapada sta pe unde trebuie sa stea, adica peste tot, mai putin pe strazi si pe trotuare. Intoarsa de pe alte meleaguri sau de pe alta planeta, o prietena imi spunea ca in orasul de unde a venit erau 6.000 de utilaje de curatat zapada. Despre ce vorbim noi ??   Pai, noi vorbim despre faptul ca iarna nu-i ca vara si ca romanul nimeni nu-i sub soare. Pardon, sub zapada.

“PORTI CARE SE DESCHID”

“Porti care se deschid”

duminică, 7 februarie 2010

AM STERS AMINTIRILE DIN GRESEALA !



Postarea mea cu amintiri am sters-o ! Li s-a mai intamplat si altora dar nu ma consoleaza cu nimic. Cand am constientizat gafa facuta, pentru ca mi-a luat ceva timp sa ma dumiresc ca mi-am facut-o cu mana personala, s-a dezlantuit frustrarea din mine mai ceva decat natura dezlantuita, ca tot s-a intors iarna, dupa ce plecase, cica, pentru unii dintre noi mai optimisti din fire. Nu ma putea gandi decat la faza cu blonda si blogul pe care am citit-o undeva.
 Initial erau pozele copiilor din vacanta si atat. Daca tot vreau sa le pun la loc ma gandesc sa verific din nou cat timp au petrecut in armonie de cuget si simtiri fraterne cele doua odrasle ale mele. Raspunsul il veti descoperi dupa cateva cadre, daca voi reusi sa le postez asa cum doresc. De la dorinta la putinta e drum lung si anevoios pentru orice incepator in ale bloggului.....






sâmbătă, 6 februarie 2010

PERLE VERITABILE



"ACESTE VORBE MA DOARE"

"PRINDE-L SI ADU-O LA MINE"

"200gr DE FURSEXURI,VA ROG"

"MA DOARE LA PETRICA DE EA/EL"

"AR VREA EL, SHAIKA"

"FACEM ASA GEN."

"AS DARAMA PLANCARDA ASTA"

"ASMOSFERA E CA LUMEA,NE DISTRAM!"

"CE-TI MAI PLACE SI TIE SHAVORMA"

"SA NU TE VAD CA PLANGI CU LACRIMA"

"FACE O DESFIGURATIE ELECTRONICA"

"CE OCHI VERDE FRUMOS AI"

"AU MICSORAT ASTIA PREMIILE LA BINGO,SUNT NISTE SUME EXORBITANTE"

"DE EMOTII M-AM PRECIPIPAT"

"NE-AM ADUNAT AICI CA SA FIM PREZENTI"

"INTR-O ZI N-AM MANCAT DOUA ZILE"

"MI-AM CUMPARAT FLORI PENTRU DOUA VEZE"

"CUTREMURUL ASTA E DE-AL NOSTRU"

"NU VREAU SA FIU IRONIC CU DVS DAR PAINEA MEA E MAI FRUMOASA"

"ARE UN DESEN LA DEXPOZITIE"

"AM UITAT SA OMIT CEVA"

"L-A INCHIS PE FATA IN TURN"

"FARA POEZIE VIATA E PUSTIU"

joi, 4 februarie 2010

Zi fara chef


Ziua de azi e una plata fara manifestari carbo gazoase nici macar pe cer. E zi de plictiseala si lene pentru nori caci nu se fugaresc deloc, stau la paturica si n-au chef de nimic din cate observ. Am sa-i verific peste zi sa vad daca-i paraseste letargia si le vine vreun gand de joaca !

marți, 2 februarie 2010

La multi ani, Tudor !




Cum as putea aranja semnele astea absurde numite litere, in asa fel incat sa scriu o lacrima de fericire ? Cum se scrie un oftat ? Cum se scrie dorul de un copil mic ? Mi-e dor de Tudor cand era mic din toti rarunchii. Mi-e dor de fetisoara lui mica si poznasa, de privirea dulce si inteligenta.Avea in ochi acea sclipire cu care te anunta ca intelege tot si vede tot ! Mi-e tare dor de ochii lui de copil mic. Am vazut azi poze cu el mic si am inghitit in sec. Dupa parerea mea toate mamele ar trebui sa le ceara scuze copiilor lor daca i-au suparat cu ceva cand erau mici si neajutorati. Poate vreodata nu am inteles bine ce-i supara, poate n-am fost suficient de rabdatoare cu ei, poate n-am fost asa cum isi doreau ei, poate n-am stiut cum sa le aratam drumul cel mai scurt si mai lin catre spre ce voiau ei si nu noi, poate nu am fost cum ne vroiau ei, poate... multe altele ! Sigur ca ne vor ierta, sigur ca ne iubesc si ca ii iubim, dar cateodata ni se face dor sa auzim de la ei ca, poate nu suntem vinovate de prea multe nu-uri din viata lor, mai ales atunci cand ii vedem atat de mari si frumosi ! La revedere, Tudor mic ! La multi ani, Tudor de saptesprezece ani ! Te iubim ! Mami, tati, surioara !

Lista mea de bloguri