MĂRȚIȘOARE

                                              Nici nu mai pot să mă bucur de mărțișoare, măcar. Șefa mea directă, adică fiica mea a reușit să-mi elimine și ultima tresărire de bucurie în fața vreunui mărțișor. Timp de o săptămănă m-a amenințat zilnic cu operațiunea mărțișorul. Sub teroarea instalată prematur a trebuit să mă supun indicațiilor șefei de a cerceta oferta de piață cu maximă seriozitate. Cine mai crede că gestul conteaza, n-a cunoscut-o pe șefa noastră. Binențeles că nu se poate orice, oricum, oricând ! Cum ar fi posibilă o asemenea impolitețe să oferi doamnei de engleză același fel de mărțișor cu cel al doamnei de desen ? Ar fi impardonabil. Nici măcar de culori diferite nu se acceptă.
Nu vrea să știe nimeni cât de lungă e lista de doamne, domnișoare (care se deosebesc fundamental de doamne, prin faptul că trebuie ales ceva trendy pentru dânsele, daaa...) colege, prietene, bff, verișoare, fine și finuțe și lista continuă pană când nervii se vor atrofia și voi cădea lată sau lungă, totuna. Am încercat anemic să intervin și eu cu o remarcă referitoare la flori. A urmat ceva de genul : binențeles că trebuiesc și flori, nu numai flori. Am omis să-mi cer scuze pentru sugestia inoportună și chiar deplasată față de axa mărțișor-floare-urmează cadou.
Singura consolare vine din partea băiatului, care duce ce-i dă mama fără să comenteze nimic. O exista și în materie de mărțișoare o lege a compensației. Care mai și funcționează pe deasupra.
Deci să concluzionez, nu mai pot cu mărțișoarele ! Pot numai cu flori ! Multe flori ! Doar flori dacă s-ar putea ! Ce păcat că nu se poate, am auzit o voce suavă din spate. Am oprit la stop. Și mă gândesc că primăvara e frumoasă și cât am așteptat-o ! Și-a venit ! Nu ? Las' că trece și ea ...
Ar mai rămâne să mă trezesc cu cineva spunându-mi : nu vrei să te duci în oraș să-ți cauți un mărțișor așa cum îți place ție ?