GOOGLE

                 Mă cheamă Google și sunt cel mai nou membru al familiei. Atât. Sunt westie și îmi pare bine !
Vă pupă Google.

A DISPARRUT GAFA

                            Postul meu GAFĂ a dispărut cu tot cu comentariile voastre. Nu cred ca am vreo contributie substanțială deci o vreau înapoi. E gafa mea sau mai bine zis era gafa mea. Unde poate fi ? Am mai auzit și prin alte părți cazuri de dispariții asemănătoare. Fac un apel pe această cale, doamne cum suna ! Daca cineva știe sau are vreo cunoștință care m-ar putea ajuta în sensul recuperării gafei cu tot cu comentariile aferente i-aș fi recunoscătoare. Să zic și de recompensă ceva ? Fie, ofer ! Fie-vă milă de o biată gafă rătăcită cine știe pe unde și pe ce mâini se poate să fi încăput. Cu mulțumiri anticipate și-n speranța revederii cu gafa mea dragă, aștept nerăbdătoare ajutoare americane care că ar trebui să sosească primele deoarece macbook-ul meu este suspectul numărul unu și cu o parte măricică de vină. Și să nu vă trecă prin cap că n-am avut-o, pe ea, pe gafă pentru că am martori oculari credibili, persoane importante, nu dau nume. Aaaa și nici varianta că ar fi altă gafă de-a mea, nu mă coafează ! Mulțumind încă o data pentru înțelegere, vă pupă Ema !

Ce este femeia

                           Pentru Terra Radu
                   http://iaundex.blogspot.com


                           Când o vezi tresărind  vei ști că sufletul ei tânjeste după vocea lui. Că-l așteaptă cu fiecare fibră, că-l dorește cum numai ea poate s-o facă. Când deschide ochii dimineața, gândul îi zboară către el, să-l mângâie și să-i ureze o zi mai bună decât cea de ieri pe care-a străbătut-o fără ea. Când o vezi căzută pe gânduri să știi că ea-i departe, acolo unde este și el, că este cu el. O doare sufletul și carnea de dor, de neputință, de drag și de așteptat nici ea nu știe ce și cât. Știe numai că-l vrea doar pe el. Visează cu ochii deschiși la ei amândoi, se hrănește cu amintirile lor și adoarme cu el în gând. Doar imaginea lui îi poate încălzi așternuturile reci. Nu-și poate potoli setea decât în brațele lui, numai mâinile lui îi pot șterge lacrimile din suflet și-o pot ridica în brațe din tristețile ei nesfârșite. Când îi vei vedea chipul strălucind vei știi că e iubită. De el. Că poate a venit. Și mulțumește cerului că i-a dat putere să-l aștepte. Și-i mulțumește lui că există pentru ea, pentru ei, că poate spune noi. Ea trăiește pentru a putea spune noi. Nu poate respira singură și nici nu vrea. Știe cum e singurătatea și cum doare, știe deasemenea că poate muta munții din loc. Știe că numai ea poate dărui viață. Știe toate acestea și mult mai multe dar prefera iubirea, doar iubirea.

NIMIC

                        Am apatie de primăvară. Nu mai vreau nimic, nimic. Mă obosește tot. Nu vreau să plec nicăieri, nu vreau nici în vizite nici vizite. Nimic nu-mi displace profund dar nici nu mă entuziasmează ceva. Să nu vă treacă prin cap că am totul și ar veni pe cale de consecință să nu-mi doresc nimic. Ar fi o eroare nici măcar regretabilă. O eroare în formă simplă.
          În jurul meu toți vin și pleacă cu o viteză amețitoare. Obosesc doar urmărindu-i. Copiii nu seamană cu mine niciunul. Suferă de agitație cronică cu pusee de mișcări haotice rectilinii și punctiforme. Când îi știu în camera vecină, mă suna din celălalt colț al orașului, de la prieteni, bunici sau filme. Mă anunță că au ajuns cu bine uitând să-mi ceară voie să și plece. Nu ți-am spus ? Înseamnă că i-am spus lui tati ! Dacă nici lui, înseamnă c-am uitat,nu te superi, nu? Doar pentru atâta lucru.M-am obișnuit, se pare !
          Primesc tot felul de sfaturi. Fă un copil ! Ia-ți cățel ! Alt cățeluș în locul celui după care tânjesc încă. Încă nu pot. Dorința de a mai face un copil cu care să mai stau și eu, pentru că ceilalți n-au timp de stat pe acasă, a pălit și ea înghițită de marea apatie. Dar parcă n-a murit de tot. Nu știu...
          Nici cafeaua cu prietenele nu mă mai atrage. Nici pantofii. Aici e chiar grav, ar spune cineva ! Nu mai am chef să ajut pe nimeni, noroc că reciproca nu funcționează, că nici de asta n-am chef. Încrâncenarea de orice fel mă epuizează...
          Nici turneul de la Miami nu mai e ce-a fost, vă dați seama, cât de afectată sunt de această maladie cu nume de apatie ? Citit, scris, ioc ! N-am chef ! Parcă am spus, bine că nu seamănă copiii cu mine. Ei au vacanță. Vreau și eu vacanță ! Dar nu știu de la ce ? Vacanță de la nimic. Este ?
          Am căutat îndelung și parcă îmi place ceva, ceva...
          Îmi plac doar pregătirile de Paște, casa curată și geamurile larg deschise... O fii puțin, foarte puțin ...
          Aștept noaptea de Înviere să-mi aducă lumina bucuriei de viață și gânduri zburdalnice care să-mi alunge letargia asta instalată mult prea comod ca s-o pot alunga de una singură, fără ajutor, totuși ...