MAMA LILIANEI

                                   Mac-ul meu arata tot marti. Cat de bine ar fi fost sa fie tot ieri ! Din pacate e miercuri, o miercuri grea care ma apasa cu rautate pe umeri, pe spate, pe suflet. E frig si ploaia e cruda si nepasatoare cu noi.

Ma izbeste durerea adanca si palida de pe chipul unei prietene vechi. Ne stim de douazeci si doi de ani de pe vremea cand ii filmam fetita la gradinita, de pe vremea cand mama ei facea cele mai delicioase torturi si ea isi termina stagiul in psihiatrie. Astazi, fetita ei este studenta la medicina, ea un medic specialist apreciat si mama ei cea pedanta a plecat cu aceeasi eleganta cu care a trait, la cei drepti. Au fost zile cand ginerele sau, in marea lui bunatate si frumusete sufleteasca a intors-o din drum. Si n-a facut-o dintr-o deformatie profesionala tipica, cum am fi indreptatiti sa credem. El chiar a ingrijit-o !
Ea chiar ne indragea ! Am simtit asta de fiecare data cand aveam ocazia sa ne intalnim. Ne primea cu drag si noi simteam asta. Azi am vazut-o pentru ultima data pe mama prietenei mele si doare... totusi... n-as fi crezut ca asa...
Acum va trebui sa apara data reala. Nu prea avem incotro. E joi. E alta zi deja.